De cate ori vi s-a intamplat asta? Stati intr-un cinematograf cand te deranjeaza lumina de la telefonul cuiva care nu este atent la film? Sau observi pe cineva la volan trimitand mesaje si te gandesti ca va face un accident curand? Posibil, insa macar are sanse mai mici sa faca o tumoare. De ce?
Tehnologia telefoanelor mobile s-a dezvoltat atat de rapid si a vazut o cerere atat de mare, incat chiar nu a existat timpul necesar pentru a se testa consecintele catastrofice ale tinerii unor radiatii electromagnetice direct in fata ta. Ca rezultat, primele telefoane mobile, care erau analoage, si nu digitale (necesitand si mai multa putere) erau doar ceva mai bune pentru creierul nostru decat niste casti pufoase facute din plutoniu. Telefoanele de azi sunt, cu siguranta, mai bune, dar tot nu sunt grozave, mai ales pentru creierele in dezvoltare, precum cele ale adolescentilor.
La inceputul anilor 2000, companiile de telefoane mobile au inceput sa se panicheze pentru ca doctorii au inceput sa scoata in evidenta faptul ca telefoanele mobile aveau o legatura directa cu aparitia de tumori pe creier la copii. Inchipuiti-va in ce situatie s-a aflat Nokia atunci: pe de o parte, nu voiai sa fie tinuti minte ca producatorii unui produs care omora copii, dar, pe de alta parte … faceau atat de multi bani! Asa ca au optat sa nu zica nimic si sa spere la ce e mai bun. Din fericire, acest lucru s-a intamplat cand a intervenit moda trimiterii mesajelor, in loc de vorbitul la telefon. Minutele petrecute de oameni cu telefonul lipit la ureche au scazut dramatic, la fel ca riscul riscul iminent de a avea o intreaga generatie murind de tumori de creier – totul pentru ca ne-am decis ca suntem prea lenesi sa comunicam prin voce cu alti oameni.