Titicaca, un mare lac aflat intre doua tari Peru – Bolivia, se mandreste cu o suprafata de 8400 km2 si se ridica la altitudinea de 3810 metri. Apele lui reci nu permit scaldatul cand afara soarele bate cu putere si fara mila. Bastinasii din aceasta zona stau intr-o mica comunitate numita Uros. Ei locuiesc pe insule mici create din stufaris, pentru a crea o astfel de insula dureaza si cateva luni bune, insa cu munca reusesc sa tina la suprafata casutele construite tot din stufaris si isi duc viata inainte batuti de razele UV foarte puternice pe timpul zilei, dar si de frigul puternic al noptii. N-au incotro si traiul lor depinde exclusiv de lacul Titicaca. Umezeala nu mai e problema, devenind o obisnuinta pentru ei.
Prea multe nu o sa va povestesc despre lac pentru ca informatiile astea le gasiti in cartile de geografie sau in site-uri pur dedicate informatiilor generale si necalitative. Doar cateva detalii superficiale: Titicaca are cel mai mare volum de apa din America de Sud, este pe locul 2 ca suprafata dupa Lacaul Maracaibo.
Se pleaca din portul Pruno deobicei si se parcurge regiuni intersante de pe lac. Vaporul intotdeauna intra in zona Uros unde se afla si acesti bastinasi de care vorbeam. Se cunoaste de inainte ca se va intra in aceasta zona dupa vegetatia bogata in stufaris. Stufarisul de totora este chint esenta zonei, serveste ca material de constructie, aliment pentru consum si ca medicament pentru oamenii ce traiesc aici. O insula de stufaris de totora gazduieste in medie cam 10 familii.
Micile insule nu sunt facute chiar alandala ci facute cu grija si cu multa ingeniozitate. Nu vei pasi pe smocuri aruncate oarecum ci pe straturi bine legate intre ele si bine asezate. Barcile celor ce traiesc aici sunt facute de asemenea din stufaris de totora si nu au o forma neinteleasa, sunt facute cu stil si dupa model. Femeile in general se ocupa de impletirea si legarea stufarisului, iar barbatii de culesul lui. Aici veti vedea stufaris peste tot, cum am mai spus materialul de baza este stufarisul.
Speranta medie de trai era de 40 de ani, foarte mica comparativ cu zonele noastre dezvoltate. Aceasta populatie a trait in alte zone inainte, venind in ultimii zeci de ani aici ferindu-se de dusmani. Populatia din Uros este o amestecatura de triburi, cu o limba creata recent si cu traditii noi. Speranta medie de viata a crescut aici odata cu venirea primilor turisti. Multi dintre cei care au locuit pe insule traiesc acum pe mal incercand sa se dezvolte cat mai mult. Guverul din Peru le ofera sprijin celor de pe insule pentru conservare si pentru a atrage turistii in continuare in zona.
Tot aici traiesc si porcusorii de Guineea, majoritatea fiind crescuti pentru consum din cate se pare. Daca in Romania nu sunt decat animale de companie, uite ca aici se mananca.
Cei de aici practica si comert. Merg in pietele de pe mal cu stufaris pe care primesc in schimb alte alimente si fructe. Chiar daca in zona exista o unitate de urgente pentru a tratat diferitele boli, acestia considera ca este mai rentabil sa se trateze singuri cu propriile leacuri din plante.
Stufarisul de totora este comestibil si are gust asemanator prazului de la noi, doar ca mult mai dulce. In cantitati mari provoaca diaree si deshidratare, tocmai de accea se recomanda consumul responsabil.
Turistii care vor sa incerce experiente noi si unice se cazeaza in insulele de stufaris. Este o experienta aparte sa stai si sa iei cina cu aceste familii si sa dormi in casele lor. Traiul lor devinde mai bun pe zi ce trece, instalandu-si panouri solare si televizoare. S-ar fi constatat ca multi dintre ei au si internet, evoluand foarte mult, insa asta nu strica aspectul zonei si turistii se reintorc.
Pescaritul este si el o alternativa in aceste zone. Cel mai des este fript si este foarte gustos.
Asa arata viata in America de Sud in triburile de pe lacul Titicaca.