stailer

Cum să îți faci planul de invitat la o nuntă și cum te ajută Stailer

De când cu pandemia, ne-am dat seama cât de important este să ne eficientizam timpul și nu numai. Ne-am dat seama că mereu trebuie să ne adaptăm și readaptăm la tot ce înseamnă nou, căci ar putea fi chiar singura cale de a mai putea să ne rezolvăm anumite chestiuni. Așadar, de când cu online-ul…

stailer

Stailer reunește unii dintre cei mai buni stiliști din zona ta

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-a adus tehnologia este, cu certitudine, efectuarea acțiunilor în mediul online. De la comunicarea cu prietenii și cumpărăturile online, până la programările la saloanele de înfrumusețare preferate. Acum te poți programa din orice locație, fără să apelezi telefonic salonul sau stilistul dorit. Un pas spre și mai…

stailer

Deschide-ți și tu aripile spre inovație și optează pentru Stailer dacă vrei o programare la salon în timp util

Oamenii sunt ca niște fluturi. La început fiecare stă într-un cocon, protejat de orice, fără să știe ce înseamnă mediul extern și problemele lui. Totul este bine și frumos până ce începe să formeze aripi. Acestea sunt clopoțelul care anunță că este pregătit să dea piept în piept cu viața. Abia de acolo începe distracția.…

stailer

Ai aflat despre Stailer? Iata cum te ajuta in graba zilelor traite

Stailer este platforma care te poate ajuta sa iti programezi vizitele la salon, cu o mai mare usurinta. Desi pare banal in prima faza sa te gandesti cam cate minute salvezi daca nu mai stai la coada la supermarket sau daca nu mai faci aceleasi lucruri marunte in fiecare zi, per total asta iti salveaza…

stailer.ro

Platforma Stailer, un răsfăț pentru unghiile tale

Deși aparent neimportante, unghiile au un rol aparte în ținuta și aspectul unei femei. Indiferent că acestea sunt tăiate scurt, eventual date cu un lac la culoarea pielii sau vopsite în culori la modă, unghiile pot spune multe despre personalitatea unei femei. Din acest motiv, dacă ești cumva invidioasă pe unghiile colegei de serviciu, care…

sfaturi nunta

Citeste cateva sfaturi utile pentru a-ti planifica intr-un timp record nunta

Majoritatea organizatorilor de nunta iti vor propune sa mizezi pe un timp de aproximativ un an in vederea organizarii propriei nunti. Oare vrei tu sa astepti atat de mult pentru a fi alaturi de partenerul tau? Eu cu siguranta nu as astepta si lasa-ma sa iti spun si de ce: nu ai nevoie de tot…

Legende din Transilvania

Romanii au devenit celebri datorita scrierii lui Bram Stoker- Dracula, dar se pare ca, multi dintre acestia sunt deranjati de faptul ca sunt cunoscuti in lume din cauza acestei povesti. In fond, Romania are o cultura fantastica. Insa, Dracula nu este singurul lucru care defineste Romania, ci exista si alte locuri misterioase, dar si legende…

Dusul cu apa rece benefic pentru par

Nu demult, Jennifer Lopez a declarat ca isi spala parul cu apa rece in incercarea de a impiedica aparitia varfurilor de par despicate dar si de a avea un par mai sanatos si mai stralucitor. Insa nu trebuie sa luam in serios o femeie care a lansat o campanie de pierdere a greutatii sub sloganul…